marți, 7 octombrie 2014

legendă





pe bancheta din spate a mașinii 
ulise rupe coceni pe genunchii lui vânjoși.
seva, spune el, stă în ciocul florii nemișcate.
peste apa tăcută podul trece fluierând,
absent ca o lăcustă pe mare,
visând cu ochii deschiși
la cana de vin beată, rezemată de piciorul lui.
mahalaua își suflecă nervii.
e trecut de miezul nopții.
vântul adie prin umbra mea elastică,
sângele nostru încearcă s-o țină drept spre casă,
unde o liniște adâncă se zvârcolește.
e frig,
să aruncăm în sobă cuvinte noduroase.


luni, 6 octombrie 2014

la cote de himalaye





gâturile noastre escaladează dorințe
fericirea
ni se coșcovește
pielea îi crapă
i se smochinește carnea
ochii ei mulți ne privesc prin geamlâc
ca un copil îngrozit
care nu știe ce i se-ntâmplă
alergăm desculți în drum după căruțe
adunăm bălegar, îl amestecăm bine cu fân
și-o cârpim în fund
și, Doamne, câte muște de căcat
roiesc în jurul nostru!
din genunchi ne cresc flori de nu-mă-uita